Dragostea culeasă odată cu strugurii de poamă

DSC08215S-a întâmplat de nenumărate ori ca povestea de viață a altora să devină pentru noi o nouă lecție, o dovadă că fiecare merită posibilitatea de a merge pe propriul drum, iar încrederea și sprijinul sunt două valori sociale importante.

O astfel de lecție este povestea lui Vadim Crudu, care la ai săi 42 de ani,  a reușit să-și întemeieze o familie, să dezvolte relații sociale pozitive și să demonstreze responsabilitate în activitățile pe care le întreprinde. Aceasta se datorează provocărilor pe care le-a avut, dar și perseverenței de care a dat dovadă  în realizarea propriilor vise.

Vadim s-a născut  într-o familie numeroasă, în copilărie s-a bucurat de mediul familial, cu prezența ambilor părinți, dar decesul mamei a adus o schimbare radicală în viața lui. Peste opt ani a decedat și tatăl său, după care Vadim a fost plasat în Casa Internat pentru Copii cu Deficiențe Mintale din Orhei.

La Casa Internat Vadim a ajuns împreună cu fratele său Vitalie. A reușit să-și facă prieteni buni, a fost implicat în diverse activități. În anul 2011 Vadim, împreună cu alți trei băieți,  a fost transferat în serviciul social Locuința protejată din aceeași localitate, cu suportul A.O. Keystone Moldova, prin intermediul Programului „Comunitate Incluzivă-Moldova”. Aflat în serviciu, Vadim a demonstrat că este responsabil pentru activitățile pe care le întreprinde. Aici a învățat să gătească bucate și să coopereze cu ceilalți băieți în treburile casnice, lucrul în grădină, în seră, îngrijirea iepurilor și altele. Suportul celor din jur l-a ajutat să învețe cum se relaționează corect cu oamenii din comunitate, dar și să se orienteze în timp și spațiu în scopul satisfacerii nevoilor personale.

DSC08259„Muncitor” – acesta este la sigur cuvântul care îl definește pe Vadim. Oamenii din comunitate apelau la serviciile lui ori de câte ori aveau nevoie, iar munca lui era remunerată. Vadim, pe durata aflării în serviciul Locuință protejată, a beneficiat de suport din partea angajaților, pentru a-și realiza propriile vise.

Visul mare al lui Vadim era să-și întemeieze o familie, una proprie, în care el să se simtă iubit și să se simtă acasă. Și iată că, în luna februarie 2018 acest vis a devenit realitate. Împreună cu soția sa, Eugenia, ne-a primit într-o vizită în propria lor casă, unde am reușit să admirăm modul în care ei relaționează. La o cană de ceai ei ne-au povestit cum s-au întâlnit, ilustrând toată povestea zilei în care au mers la cules poamă  și s-au plăcut reciproc. În ochii soției printre mici licăriri se observa admirația față de el, o pace lăuntrică și împlinirea.

DSC08283Am trecut cu ochii prin mica lor gospodărie iar soția îl lăuda pentru priceperea și responsabilitatea de care dă dovadă, pentru dedicare și implicare activă. Vadim este un interlocutor interesant, nu are vicii și este pasionat de grădinărit, își câștigă și monitorizează propriii bani, se implică în activități comunitare și reușește să-și stabilească noi provocări.

Povestea lui Vadim este un exemplu reușit de incluziune socială, dincolo de text și termeni de prezentare, cel mai important detaliu este starea de siguranță și pacea pe care o simte Vadim atunci când se află în propria casă. Povestea lui de viață este clara dovadă că avem cu toții nevoie de suport, de dragoste și dăruință, de implicare, de vise care ne motivează să mergem înainte.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Prezența ta la eveniment înseamnă pentru Sergiu încă un pas spre propria casă!

Astăzi aducem mai aproape de tine povestea lui Sergiu, pentru că doar atunci când cunoști drumul unui om, înțelegi efortul pe care l-a depus și ești pregătit să-i oferi un sprijin.

Născut în 1999, a fost abandonat de către părinți, iar timp de un an s-a aflat în secția de pediatrie a Spitalului Nr.1. În povestea lui Sergiu apare „Casa Așchiuța”, cea care timp de 7 ani i-a oferit un serviciu de plasament.Keystone_061

De-a lungul timpului Sergiu a trecut prin mai multe instituții, le găsești în cifrele de mai jos:

(1999 – 2000) – Sergiu este diagnosticat cu PCI (Paralizie cerebrală infantilă). În aceeași perioadă sunt pornite intervențiile pentru recuperarea fizică și psihologică.

(2001) – Centrul „Așchiuța” dă dovadă de implicare. Persoanele ce activează în centru se atașează de Sergiu; Dna. Tatiana Cataramă (în acea perioadă medicul centrului, iar actual parte a echipei Keystone Moldova), investește propriile forțe în reabilitarea lui și îi rămâne până în prezent persoană de suport.

(2006 – 2009) – Sergiu locuiește la familia Bârsan (centru de tip familial), în orașul Strășeni. Își face prieteni și învață să relaționeze într-o familie.

(2009) – Sergiu  se întoarce la  „Casa Aşchiuţa”, apare riscul de instituționalizare; Dna. Tatiana Catarama îl ia pe Sergiu sub tutelă pentru perioada în care eforturile vor fi centrate spre a găsită o soluție alternativă. Timp de încă un an Sergiu are parte de o familie.

(2009) –  Cu suportul Keystone Moldova, Sergiu merge la școală, are ocazia să socializeze cu semenii săi, beneficiază de materiale didactice, de un cadru didactic de sprijin și de asistență personală.

(2010) – Centru „Small Group Homes” este identificat drept soluție alternativă, Sergiu locuiește în acest centru până în prezent.

(2017) – Odată ce împlinește 18 ani, Sergiu este nevoit să părăsească instituția în care locuiește. El își creează un cont bancar unde adună bani pentru propria locuință, cea care îi va oferi stabilitate și siguranța zilei de mâine. Colegii săi de liceu organizează târguri de caritate, pentru a se alătura colectării de fonduri.34525355_1026233647527294_8886894961627234304_n

Aici cifrele se termină, și tot aici cuvântul „instituție” poate fi schimbat în cuvântul „acasă”. De către noi, de către tine!

Conaționala noastră Mihaela Pîslaru, stabilită în Dublin/Irlanda, a activat acolo pentru o bună perioadă în calitate de instructor Zumba, iar acum decide să aducă această experiență acasă. Considerând că evenimentul este un prilej potrivit pentru implicarea în povestea lui Sergiu, ea a adunat o echipă de instructori naționali/internațional de Zumba și în parteneriat cu Keystone Moldova te invită la o acțiune de solidaritate. De această dată facem sport acasă!

Evenimentul nostru, (și e al nostru pentru că acolo vei fi și tu) are scopuri bune: Familiarizarea cu sportul Zumba, care vine la pachet cu modul sănătos de viață și oferirea unui suport pentru Sergiu prin suma adunată în urma vânzării biletelor la eveniment.

Povestea lui Sergiu este poveste unui tânăr care timp de 18 ani a trăit într-un mediu instituțional ce i-a oferit condiții minime de cazare și masă. O dată ce părăsește instituția el are nevoie de șansa unei integrări reale în comunitate.

Da, ai înțeles corect! Biletul tău la eveniment, însemnă pentru Sergiu, încă un pas spre propria casă!

Pe 8 iulie îți garantăm un aer proaspăt de vară, instructori care vor crește în tine dragostea pentru mișcare și împlinirea lăuntrică că ai făcut o faptă bună, sau și mai important – am fost împreună, am fost acolo împreună pentru solidaritate!

ZUMBet pentru Solidaritate!34343447_1025199544297371_7038248115811385344_n

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

”Clasa este ca o familie”

Până la satul Sălcuța, raionul Căușeni am avut nevoie de un autocar, actori plini de entuziasm, două ore de drum și câteva indicatoare care ne spuneau pe unde ar trebui să cotim.

Drumul a fost același pe care îl au toate trupele de teatru, cu exerciții de dicție, repetițiile frazelor din spectacol și hop-urile traseelor de sat. Pe loc am ajuns la amiază, afară ne-a cuprins gerul și grămada de copii cu rucsacuri imense. Ochii lor cercetători și scurtele grele de iarnă, cizmele, căciulițele colorate au completat scaunele sălii de cultură, la ușă o doamnă ce le făcea semn să păstreze tăcerea. Dar tăcerea unei săli de 250 de copii este doar un vis.

Am fost la primul spectacol din acest an, și pentru că primele experiențe rămân în memorie într-un mod aparte ținem minte felul în care ne frământam palmele după cortină și grija cu care ne-am aranjat cele nouă scaune pe scenă.

DSC08402

Jokerul a fost cel care le-a stârnit copiilor interes. Au vorbit despre ce urmează să se întâmple în scenă, despre spectacol, actori, tematică și despre faptul că Teatrul Forum este un teatru aparte. În mulțimea de aplauze provocate de palme mici, în scenă apare Tania murmurând primele versuri „Limba noastră-i o comoară…”. Ea este primul actor, au urmat ceilalți membri ai trupei Alternativ, care pas cu pas au ilustrat scena unei clase de gimnaziu în care sunt abuzate două persoane cu dizabilități.

După primul act n-au urmat aplauzele ci o liniște în care murmurau nedumerirea copiilor. Fiecare înțelegea că cele întâmplate în scenă fac parte din realitate. Întrebați care au fost stările lor, au răspuns ferm: nedreptate, durere, empatie și chiar ură față de agresori.

După, a urmat partea cea mai interesantă, partea specifică Teatrului Forum. Scena a fost repetată, cu aceeași poveste, agresori și aliați, doar că de această dată când observau vreo nedreptate copii ridicau palmele fiind ghidați de fermitate și impuls puternic. La primul „Stop” în scenă a urcat un elev din clasa șaptea și, jucând rolul de aliat, a încercat să le ia apărarea colegilor săi ce erau discriminați și să soluționeze conflictul. Timpul trecea repede, cu Stop-uri ferme, decizii, discuții și prietenii proaspăt formate pe scenă.

DSC08382

Argumentele copiilor au fost: toți suntem egali, ar trebui să ținem cont de necesitățile fiecăruia, să cedăm, să avem răbdare. Da! Răbdarea a devenit pentru noi cuvântul zilei. Am reținut fraza adusă de către un elev al clasei a IX-a, ce urcase în scena pentru a juca rolul profesorului: ”Clasa este ca o familie”, cum am putea să negăm acest argument?

La final încăperea era caldă – caldă pentru că noi găsisem soluții, pentru că aplauzele au durat mult și cel mai importat este faptul că de această dacă spectatorii se aplaudau pe ei înșiși.

Ne-am pornit spre casă împliniți, sperând că am reușit să schimbăm anumite lucruri, sperând că am lăsat în acești copii un dor de dreptate și (vorba lor) de răbdare.

DSC08354

Spectacolele de Teatru Forum sunt realizate în cadrul Proiectului finanţat de Uniunea Europeana „Servicii sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi pentru susţinerea măsurilor de promovare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului” implementat de Keystone Moldova, în parteneriat cu Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități şi Centrul de Reabilitare şi Consultanţă „OSORC” şi co-finanţat de IM Swedish Development Partner.

 

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Traiul în comunitate

Pe data de 30 septembrie 2015, Casa Comunitară din s. Baimaclia, r. Cantemir și-a întâmpinat stăpânii – 4 tineri și 2 tinere cu dizabilități, care au petrecut mai mult de 20 de ani în instituțiile rezidențiale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Până la venirea tinerilor, Casa a fost pregătită și dotată pentru a le oferi suportul necesar. În casă au fost create condițiile de trai care corespund standardelor de calitate. Deoarece trei dintre tineri sunt utilizatori de scaune rulante, a fost amenajat cu grijă spațiul din casă, astfel încât acesta să fie accesibil pentru toți.

Echipa de angajați a casei a întâmpinat tinerii cu multă căldură, dar și cu îngrijorare: „Le-am oferit căldură, pentru că de aceasta are nevoie fiecare dintre noi.  Însă am fost și îngrijorați; ne gândeam dacă vom reuși să facem față acestei provocări – de a le oferi suportul necesar fiecăruia.”

Acum, după jumătate de an, angajații afirmă că fiecare zi petrecută în Casă a fost o lecție de viață: „Este ceva deosebit când te înveți să observi micile progrese, care îți umplu inima cu bucurie.”

De când sunt acasă, fiecare dintre tineri a înregistrat progrese: să mânuiască aspiratorul, să taie cu foarfeca, să curețe cartofi, să spună mai multe cuvinte, să zâmbească, să rostească numele angajaților. Aici, în casă, au învățat că au un nume (în primele zile reacționau doar la numele de familie – așa au fost deprinși în instituție). Acum Edic, Carina, Diana, Dima, Ilie și Sașa reacționează la numele lor!

Tinerii se bucură mult atunci când au vizitatori. Tot mai des vin în vizită voluntari și, împreună, confecționează diferite lucruri utile.  Și câtă satisfacție se poate citi pe fețele tinerilor, atunci când le reușește ceva nou! Astfel, și voluntarii au realizat că fiecare dintre acești băieți și fete este valoros în felul său.

„Așteptăm să se încălzească afară, ca să petreacă cât mai mult timp la aer.  Îi așteaptă lucrul în grădină,  vrem să vadă cum cresc și se dezvoltă plantele. Noi dorim ca locatarii Casei Comunitare să se simtă membri deplini ai comunității, iar acesta înseamnă să-i ajutăm să ajungă la frizerie, magazin, teren, Centru Medicilor de familie – să-și cunoască întreaga comunitate”, a menționat Ecaterina Golovatîi, Manager de caz, Keystone Moldova.

Casa comunitară din Cantemir este unică – este prima Casă de tip mixt din Moldova, în care locuiesc și băieți și fete.  Acest lucru este important în primul rând pentru tinerii cu dizabilități, care au crescut în instituții rezidențiale doar pentru băieți sau doar pentru fete. Ei au nevoie să învețe să comunice cu persoanele de sex opus – această deprindere îi va ajuta la integrarea în comunitate.

Serviciul social Casă comunitară din Baimaclia a fost dezvoltat de către Consiliul raional Cantemir, în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, din sursele financiare ale Consiliului raional Cantemir, Fundaţiei Soros-Moldova şi Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Voluntariat la Casa comunitară Hansca

Vara aceasta, în Casa comunitară de la Hansca a făcut voluntariat o tânără din Elveția. A reușit să dezvolte relații frumoase cu cei șase locatari din casă, aflând ce-i place fiecăruia dintre ei. Ne-a spus că a rămas încântată de atmosfera din casă și de bucatele pregătite.2

Vă invităm să o cunoașteți, din interviul următor:

I: Numele și ocupația?

Judit: Judit Bünter. Sunt studentă la pedagogie în Elveția. În Elveția, la această specialitate studiem patru obiecte. Eu studiez Germana, Engleza, Muzica și Geografia. Îmi voi termina studiile anul viitor.

I: Povestește-mi un pic despre experiența ta în domeniul voluntariatului

Judit: Nu am făcut voluntariat în alte țări, dar am predat deja ore de limba germană în Anglia și în Macedonia, unde am stat câte o lună. În plus, vara trecută am fost pentru două luni în Tanzania, pentru a observa pedagogii de acolo și a le acorda suport. De asemenea, i-am ajutat să-și amenajeze o grădină școlară. Mi-am scris teza de master despre acest proiect.

6I: Cum ai ajuns în Moldova, în Casa comunitară Hansca?

Judit: Am vrut să fac ceva folositor în timpul verii și, în același timp, să vizitez o țară în care nu am mai fost.

I: Cât timp ai stat aici?

Judit: Patru săptămâni.

I: Ți-a plăcut aici? De ce?

Judit: Da. Am avut o atmosferă plăcută de lucru, am cunoscut oameni prietenoși, care te susțin și am avut oportunitatea să descopăr Moldova un pic.

I: Ce ți-a plăcut cel mai mult aici?3

Judit: E greu să aleg doar un singur lucru. Mi-au plăcut mai multe: băieții și colegii de lucru, prietenii noi, Chișinău, satele, prețurile mici și mâncarea extraordinară.

I: Cum comunici cu băieții din Casă?

Judit: Am încercat să vorbesc românește cât de bine am putut, dar cel mai des a vorbit în engleză. În schimb, am folosit multe gesturi.

I: Povestește-mi despre relația ta cu fiecare dintre băieți.

Judit: Mihai. Își are propriile idei și face doar ceea ce vrea. Nimeni nu-l poate impune să facă ceea ce nu vrea. Pe de altă parte, i-a plăcut să danseze și „mi-a luat interviu” de câteva ori. În general, nu am petrecut foarte mult timp cu el, pentru că e apt să-și găsească ocupație singur.

poza 1Victor. E păcat că nu poate vorbi, dar avem o relație foarte bună. Am chicotit și ne-am jucat de multe ori. El este micul meu soare.

Ion. Am avut impresia că îi place masajul pe care i-l făceam. Întotdeauna îmi lua mâna și mi-o punea pe gâtul lui, ceea ce însemna că se simte bine.

Ion (celălalt). Întruna îmi repeta numele și mă implora să-i dau apă. În principiu, asta însemna că vrea atenția mea. Îi place să fie inclus în activități și să aibă oameni împrejurul lui.

Sergiu.  Întotdeauna voia masaj la spate. Era plăcut să vezi că masajul îl relaxa. În plus, îi plăcea să danseze cu mine. Trebuia în același timp să aplaud, să pocnesc din degete și să scot diverse sunete. Am observat de mai multe ori că reacționează pozitiv la muzică. 4

Andrei. Am început să construiesc împreună cu el turnuri din bețișoare de lemn, ca să-și dezvolte dexteritatea. Pe lângă asta, i-ar plăcea să numere de la 1 la 10 în toate limbile pe care le cunosc eu.

I: Ce faceți de obicei împreună?

Judit: Ne jucăm, desenăm, vorbim, dansăm, facem masaj, gătim, mâncăm, ne uităm la televizor.

I: Ce părere ai despre serviciu, despre personalul angajat?

Judit: Sunt foarte mulțumită de faptul că colegii mei de lucru sunt așa de buni. Fiecare dintre ei a încercat să vorbească cu mine. Gătesc foarte bine și au fost interesanți de experiența mea.

I: Ai mai fost în asemenea servicii prin alte părți?

5Judit: Nu, nu pot să le compar.

I: După părerea ta, e nevoie ca ceva să fie schimbat sau îmbunătățit în cadrul serviciului?

Judit: Verile sunt destul de fierbinți în Moldova, ar trebui să fie asigurată mai multă umbră pentru ca băieții să se poată juca afară. De asemenea, nu sunt sigură dacă băieții beau destulă apă în această perioadă caldă.

I: Cum vei utiliza experiența căpătată aici?

Judit: Experiențele sociale sunt folositoare în viața de zi cu zi. Nu am mai lucrat până acum cu persoanele cu dizabilități însă acum mi-am format o idee despre cum este să lucrezi cu ele.

I: Mulțumesc mult, Judit!

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

”Acum mă simt liber!” 

Povestea unui tînăr care a trăit 17 ani în internat

DSC02116 Marin este un tînăr optimist, cu mult curaj, cu vise şi speranţe. Un tînăr care la 17 ani a avut curaj să zică: „Gata. Pînă aici. Nu mai vreau să trăiesc în internat! Vreau să trăiesc în societate, să-mi fac mulţi prieteni, să-mi fac singur un ceai!”

De o lună Marin este acasă. Împreună cu alţi cinci tineri, foşti rezidenţi ai Casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale din Orhei. 5 martie 2014 a fost cea mai fericită zi a vieţii sale – ziua transferului în serviciul social Locuinţă Protejată din Făleşti, căreia Marin şi colegii lui îi zic „acasă”. Acasă viaţa e total diferită decît în internat. „Aici mă simt liber. Decidem împreună cu băieţii ce să mîncăm, cînd să mîncăm, cînd să lucrăm. Învăţăm o mulţime de lucruri noi, avem vecini care sunt foarte amabili”, povestește Marin.

Schimbarea este lucrul pe care Marin şi-l dorea cel mai mult fiind în internat. Ştia că nu va fi uşor. Ştia că vor există multe obstacole şi dificultăţi de înfruntat. Avea momente cînd frica şi îndoiala îl copleşeau în totalitate. „Cînd eram în instituţie nu o dată ni se spunea: „Vă pare vouă că în comunitate va fi mai bine! O să vreţi să vă întoarceţi înapoi în instituţie. Acolo nu o să aveţi ce mînca!”, își amintește Marin.

DSC02014

Primele zile tresărea la fiecare foşnet. Nu putea dormi noaptea, avea coşmaruri. Visa persoane necunoscute care pătrundeau în casă ca să le fure lucrurile, iar el nu se putea apăra, deoarece deficienţa locomotorie pe care o are nu-i permite să se apere, să fugă. Artrogripoza este o afecţiune pe care a dobîndit-o de la naştere. E un lucru bine cunoscut că orice intervenţie de recuperare este necesar să fie realizată la momentul oportun. Dacă intervenţia chirurgicală ar fi fost făcută la o vîrstă fragedă, probabilitatea ca Marin să se deplaseze fără suport ar fi fost foarte mare. Neglijenţa administraţiei instituţiilor rezidenţiale însă l-a lipsit de această şansă. La fel şi de posibilitatea de a purta ochelari şi aparat auditiv. „Cînd am plecat de la internat, mi-au luat ochelarii. Au zis că nu-s ai mei, că sunt scrişi după internat”, ne spune Marin. De asemenea, fiind în internat, nu au fost realizate investigaţii ale aparatului auditiv, deşi Marin are şi o deficienţă de auz. Investigaţiile au fost realizate abia după ieşire din internat. Graţie generozităţii Centrului Republican de Audiologie, Marin va recepţiona mult mai uşor mesajele celor din jur, deoarece acest centru i-a donat lui Marin un aparat auditiv în valoare de circa 8000 lei.

Viaţa în societate nu este uşoară. Atunci cînd timp de 17 ani ai fost lipsit se posibilitatea de a lua decizii, de a face alegeri, libertatea pare un ocean imens, necunoscut, cu multe provocări şi pericole. În ciuda tuturor obstacolelor, Marin gîndeşte pozitiv. Credinţa în Dumnezeu este sursa lui de energie şi speranţă, dar şi puţinii oameni apropiaţi, pe care i-a cunoscut la diferite etape ale vieţii: „Ştiu că o să fie bine! Doar că va trebui să lupt din greu!”.

Nelea Panfil,
Psiholog Keystone Moldova

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Participarea la viața publică și politică, un drept al fiecăruia!

DSC04806_rev Sâmbătă, 22 martie 2014, am discutat în cadrul „Grupului persoanelor cu dizabilităţi intelectuale care au fost private de dreptul de a trăi în comunitate” despre Articolul 29 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi – “Dreptul de a participa la viaţa publică şi viaţa politică”.

DSC04802_rev

Membrii Grupului au adus exemple din experiența proprie în care am putut uşor recunoaşte încălcări de drept comise în exercitarea dreptului la vot şi implicare în viaţa comunităţii de către instituţia în care au trăit. Astfel, revoltat, unul dintre membrii Grupului ne-a spus: „Dacă nu votam pe cine trebuie, ne spuneau că ne duc la Bădiceni”. Bădiceni, fiind o sintagmă care se referă la unul dintre internatele psiho-neurologice în care sunt plasaţi adulţii cu dizabilităţi intelectuale sau cu probleme de sănătate mintală.

Despre faptul că votul este secret şi efectuat în baza deciziei personale, membrii Grupului au aflat abia sâmbătă, deşi au avut deja mai multe experienţe de votare.

????????

Membrii Grupului ne-au mai comunicat că au mare nevoie de suport pentru a învăţa să-şi expună părerile şi gândurile. „La internat noi nu vorbeam mult, acolo ne închideau repede gura” , au spus ei…

DSC04798_rev

„Grupul Persoanelor cu dizabilităţi intelectuale care au fost private de dreptul de a trăi în comunitate” a fost constituit în anul 2013 la 23 octombrie, având drept scop formarea abilităţilor de auto-reprezentare şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Această activitate este parte a proiectului “Persoanele cu dizabilităţi – actori în prevenirea şi combaterea discriminării”, implementat de Keystone Moldova cu suportul financiar Fundaţiei Soros-Moldova, Programul Egalitate și Participare Civică.

Eliza Cauș, coordonator de proiect, Keystone Moldova

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu